La câteva săptămâni după ce Messi a luat „tot”, adică „Balonul de Aur” și „FIFA World Player”, Ronaldo redevine numărul 1 mondial. Cel puțin din punct de vedere al cifrelor și statisticilor, reflectate de un studiu realizat de „Castrol”.
Portughezul e pe primul loc în clasamentul bazat pe un studiu impresionant, care ia în calcul performanțele de pe teren și care analizează un număr imens de variabile, studiate de un grup de analiști.
Ronaldo a urcat de pe poziția a treia pe primul loc, detronându-l pe Henry (!), cel care era primul la finalul anului 2009. Lusitanul a acumulat 965 de puncte, cu doar unul peste cele adunate de Henry și Messi, la egalitate pe poziția secundă. Pique (!) e pe locul 4, cu 902 puncte, iar Torres pe cinci, cu 873.
Clasamentul e realizat de 150 de analiști, care iau în calcul numeroase variabile care apar în jocul de fotbal (aproximativ 2.000 pe meci), și milioane de alte date. Nu doar „clasicele” minute jucate, goluri marcate, pase de gol sau numărul de km alergați, dar sunt apreciate și pasele bune date în apropierea porții, cotate mai mult decât o pasă într-o zonă neutră de teren, tacklingurile, acuratețea paselor, sau alte mișcări făcute de fotbalist pe teren.
Ca o paranteză, trebuie să menționăm însă că, din vara lui 2009, Ronaldo e și imaginea „Castrol”, portughezul semnând un contract de promovare cu principala companie producătoare de lubrifianți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER